„În toate să mă pierd am vrut și toate m-au pierdut.”

Aș dori să pot preciza sursa citatului, însă este un citat găsit în secțiunea de comentarii a unui videoclip de pe Youtube.

Reclame

Declarații

Cea mai frumoasă declarație de dragoste este aceea făcută de către un copil. Acesta spune ,,Te iubesc!” în cele mai neașteptate momente. Se strecoară în sufletele noastre fără a spune prea multe, cuibărindu-se acolo, nemaiplecând de grabă.

Trecut-au vremuri

6 dimineața. Telefonul lăsat cu o seară înainte pe birou își intonează discursul dimineții. Mă ridic ușor din pat, oprind alarma. Nu mă îndur să aprind lumina. În semiîntunericul dimineții bâjbâiesc după recipientul metalic în care îmi voi pregăti micul dejun. 15 minute. Start.
Fac pași leneși spre baie, smulg materialul textil de pe trupul meu amorțit. Dau drumul la apă. Rece. Las apa să se plimbe pe trup, încercând să îmi controlez ritmul respirației. Îmi amintesc de copilărie. Sunt smulsă din cadrul singurătății și aruncată în amintire. Mă trezeam la 5 dimineața, trezindu-mi chipul cu apa ca de gheață. Simt un miros metalic, ca de sânge. Aglomerez alte câteva acțiuni, completez rutina și îmi părăsesc locuința. Miros de vinete coapte. Pe stradă, miros de motorină. De ce totul mă trimite în trecut?

Flăcări reci

Flăcări reci

Ce vis straniu. Acum o perioadă de timp obișnuiam să țin la el într-un mod anume. Cine era el? Nu știu. Rezultatul unui amestec de iluzii. Toate tipurile de iluzii. Construcția lui era atât de complexă, atât de greu de întreținut și de proiectat, încât s-a stins. De parcă nici nu ar fi existat. S-a consumat înainte de a prinde viață și de a arde viu, sălbatic. A ars într-un mod atât de nedeslușit, încât singura amintire pe care o mai am în legătură cu el este aceea a cenușii fierbinți, care parcă zvâcnește periodic, încercând să reînvie, distanța de timp dintre fiecare zvâcnire mărindu-se din timp în timp.

Toamna crudă…

Toamna crudă…

Ieri, simțind puternic limita climatică trasată între cele două anotimpuri, am pășit ușor pe pavaj, însoțită fiind de mirosul puternic al nucilor tineri. Simțeam cum strâng coaja verde a unei nuci necoapte în palmă, murdărindu-mă de substanța care se îmbibă adânc în piele, înnegrind-o. De asemenea, în cealaltă palmă simt coaja neagră, uscată, pe care o îndepărtez cu ușurință folosindu-mă de degetul mare. Simt frunzele care se usucă sub pașii pierduți, emanând o mireasmă de basm. Admir nuanțele scăldate de soare ale nucilor, acestea parcă neavând un omolog pe lume. Or fi semănând cu fericirea…